Timisoara Express

Cum a ajuns un român din Spania de la ajutor de bucătar și muncitor în construcții, la actor de succes?

Cum a ajuns un român din Spania de la ajutor de bucătar și muncitor în construcții, la actor de succes?

În România, timișoreanul Florin Oprițescu simţea greutăţile vieţii şi nu întrezărea un viitor strălucitor… În Spania, a ajuns să fie unul dintre cei doar 8% care pot trăi din actorie fără să aibă un alt job.

Se spune că „Banatu-i fruncea!” Fraza este interpretabilă în multe contexte, însă când vine vorba despre Florin Oprițescu, fără  îndoială unul din cei mai talentați actori contemporani din diaspora (și nu doar din diaspora) cu care România se mândrește, această frază are mai mult sens decât ne-am putea închipui. Născut la Timișoara pe 21 de septiembre 1979, emigrează în Spania la doar 20 de ani. Povestea lui e aparent cea a unui român venit la muncă în străinătate și într-un fel așa și este. Doar că povestea lui Florin nu se rezumă doar la atât. Atunci când conjunctura i-a devenit nefavorabilă, a știut să se reprofileze într-un mod uimitor de bine, lucru ce avea să-i schimbe viața radical din punct de vedere profesional și nu numai. Vă las să-l descoperiți și voi pe Florin Oprițescu alias Vlad Dragic, cum e cunoscut printre spanioli!

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Bună Florin! Era nevoie de izolarea asta ca să ne găsim în sfârșit timp pentru acest interviu, după mai bine de doi ani de când vorbim despre el. Multumesc!

FLORIN OPRIȚESCU: În primul rând, eu vreau să vă mulţumesc, ţie si echipei ziarului România Expres, pentru atenţie şi interes. E plăcerea mea să am acest interviu cu voi.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Aș vrea să mergem la începuturi și să ne spui care a fost motivul pentru care ai ales să emigrezi acum 20 de ani și de ce Spania?

FLORIN OPRIȚESCU: Pentru asta e nevoie sa derulez timpul înapoi cu câţiva zeci de ani, mai exact pe vremea când aveam 20 de ani. Locuiam la acea dată în Timişoara, eram anul II la Facultatea de Politehnică din oraş şi urmam şi cursurile private ale Facultăţii de Vameşi din Timişoara. Cu toate acestea, simţeam greutăţile vieţii şi nu întrezăream un viitor strălucitor, ca să nu mai spun că era o plictiseală la nivel general care mă făcea să tânjesc după o altfel de viaţă. Astfel am început să caut o cale de a pleca din ţară.  Situaţia economică a familiei mele era una modestă, deşi nu ne lipsea strictul necesar, însă doream să fac ceva mai mult pentru mine şi familia mea. De la vârsta de 10 ani, când părinţii mei au divorţat, am crescut cu mama, bunica şi sora mea, cu 4 ani mai mică. Tatălui meu i-a păsat mai puţin de noi, până într-acolo încât nici pensia alimentară nu o plăteaAceastea erau condiţiile în care mă aflam atunci când mi s-a oferit posibilitatea să-mi schimb locul natal pentru frumosul oraş Barcelona. Aveam un prieten ce trăia acolo cu soţia lui (mai bine zis supravieţuiau) şi el mi-a întins o mână de ajutor. Tot el a fost şi cel care mi-a găsit primul loc de muncă, ajutor de bucătar într-un restaurant renumit unde am lucrat aproape 6 ani și tot datorită lui am shimbat pensiunile în care trăiam cu chiu cu vai, lăsându-mi ultimii bănuţi ce-i aveam, pe un apartament, într-un orăşel lângă Barcelona numit Santa Coloma de Gramenet. Trăiam puţin cam înghesuiţi în acel apartament, uneori şi 8 persoane şi cam la fiecare câteva luni plecau unii şi veneau alții. Aşa erau vremurile pe atunci, fiindcă era greu să găseşti un loc stabil în care să îţi permiţi să locuieşti singur. Cu ocazia asta vreau sa-i mulţumesc prietenului meu Mircea Miclea şi nevestei lui Cristina Miclea pentru ajutorul dat. Cam aşa au fost începuturile mele în Spania. Tot cam în acea perioadă, la câteva luni de când lucram în acel restaurant, am cunoscut-o pe nevasta mea şi ne-am mutat împreună în alt apartament în centrul Barcelonei. După un an ne-am şi căsătorit şi au venit pe aceasta lume copilaşii noştri: un băieţel şi o fetiţă.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Începuturile tale pe plan profesional în Barcelona, primii şase ani mai exact, au fost într-un restaurant, la bucătărie. Era domeniul tău sau cum ai ajuns să fii bucătar?

FLORIN OPRIȚESCU: Trebuie să specific că în momentul sosirii mele la Barcelona eram destul de pierdut în spaţiu cum se zice.  În primul rând pentru că veneam din Timișoara, un oraş cu o capacitate de vreo 200.000 de locuitori, într-o metropolă cum e Barcelona, apoi pentru că nu cunoşteam limba (făcusem un curs intensiv de o lună, înainte de a pleca din ţară, însă fără a practica deloc) şi nu în ultimul rând pentru că nu aveam niciun fel de experienţă profesională. Din acest motiv, când prietenul meu a pus o vorbă bună pentru mine la acel restaurant şi patronul m-a chemat la lucru ca ”pinche de cocina” (ajutor de bucătar), am simţit că Dumnezeu îmi pusese mâna în cap. Pot să zic că am simţit încă de la început că Dumnezeu a fost şi e cu mine în fiecare moment şi datorită acestui fapt divin nu m-am simţit niciodată singur sau abandonat. Aşadar aproape 6 ani am lucrat ca ajutor de bucătar în restaurantul ”Eterna”, am ajuns să fiu ”SubChef”, iar în timpul liber făceam cursuri de bucătărie pentru a mă perfecţiona căt puteam de mult. Pe lângă cursurile de bucătărie pe care le făceam, mai aveam un extra job promoţionând serviciile unei bănci (în general mastercarduri) pe nume Barklays Bank, un fel de agent de vânzări ambulant.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Experienţa acumulată ca și bucătar ți-a dat curaj să-ți deschizi propriul restaurant cu specific românesc. Cum a fost acel moment?

FLORIN OPRIȚESCU: Încă de pe vremea în care lucram în acelaşi restaurant, eu la bucătărie şi soţia ca şi ospătar, ne gândeam că ar fi frumos să deschidem un bar-restaurant pe cont propriu. Având deja experienţă în spate, când s-a ivit ocazia am pus în aplicare planul. Am deschis împreună un bar-restaurant cu capacitatea de a servi vreo 50 de persoane unde ofeream mâncare cu specific românescbraziliancatalan.

Ştiam deja bucătăria mediteraneană de la restaurant şi de la cursuri, nevasta fiind braziliancă şi călătorind de multe ori în Brazila am învaţat să gătesc şi-n stilul lor, iar mâncarea românească a fost tot timpul prezentă în ADN-ul meu, deci, practic, tot ce trebuia să fac, era să pun în practică reţetele bunicii şi a mamei mele. Cum zic eu, în viaţă totul ţine de practică. A venit criza apoi şi s-a dus totul pe apa sâmbetei. Am rezistat aproape un an în acel restaurant după care l-am închis. Am făcut bine, pentru că viaţa urma să îmi dea o mare surpriză nu peste mult timp.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Înainte de eşecul în afacerea proprie ai lucrat şi în construcţii timp de câțiva ani buni. Cum îți amintești de aceasta perioadă?

FLORIN OPRIȚESCU: Sigur că îmi aduc aminte de perioada în care am lucrat în construcții. Pot să zic că nu a fost deloc ușor, însă mă simţeam foarte mulţumit deoarece învăţam o altă meserie, cea de meseriaș rigips și zugrav. Mi-am rupt spatele 5 ani de zile. Construiam apartamente la metru pătrat, dar eram bucuros pentru că puteam trăi decent cu familia, asta până când a venit din nou criza financiară și totul s-a dus pe râpă.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: La 30 de ani însă se produce o schimbare la nivel personal. Încerci câteva roluri de figurant și ce se întâmplă cu tine în momentul acela? Se declanșează atunci pasiunea pentru cinematografie sau era un vis care mocnea de pe vremea când urmai școala de muzică în Timișoara?

FLORIN OPRIȚESCU: După afacerea eşuată, m-am înscris la câteva agenţii de figuranţi, aici in Barcelona. La început pentru mine era un mod de a-mi susţine familia, dar fără să îmi dau seama că acea magie a camerelor de filmare, a actorilor şi a actriţelor repetând textul înainte de a începe filmarea, platoul, setul de filmare, iluminat etc m-a vrăjit în aşa fel încât după doar câteva luni ca figurant simţeam, aşa cum simt şi acuma, că nu pot să trăiesc făcând altceva în viaţă. Într-o zi mi-am făcut curaj şi am sunat la toate agenţiile, anunţându-i că din momentul respectiv nu mai eram disponibil pentru figurații, doar pentru vreun rol cu text, mare sau mic, nu conta. Într-un fel a fost o decizie destul de grea pentru că, făcând asta, nu mai intrau banii cu care puteam să plătesc cheltuielile casei, dimpotrivă trebuia să mai scot bani din buzunar pentru a-mi plăti cursurile de interpretare la care urma să asist. Am decis însă să mă înscriu la câteva agenţii pentru publicitate care mă trimiteau la casting-uri ca model şi actor de anunţuri publicitare. Pot să zic că am filmat destul de multe reclame în perioada aceea şi aşa am putut continua să mă formez ca actor, să plătesc cele necesare în casă şi să nu le lipsească strictul necesar  noştri.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: În această perioadă o cunoşti pe regizoarea irlandeză Lucy Lenox și propriu zis așa începe cariera ta profesională în domeniul celei de-a șaptea artă. Care a fost primul tău rol care te-a propulsat cu adevărat ca actor?

FLORIN OPRIȚESCU: Am inceput să fac cursuri de interpretare pentru cameră în engleză la studio-ul directoarei de casting Luci Lenox pe nume Frank Stein Studio. Cum deja aveam doi  şi nu puteam să îmi permit să studiez la o facultate de Arte dramatice, m-am format ca actor îmbinând cursurile cu filmărileAm mers pe moda veche ”Old School”, cu mai multă practică decât teorie. La cursuri îmi descopeream aptitudinile, mi le exersam şi prindeam încredere în capacitatea mea de a mă pune în faţa camerei, iar la filmări puneam în practică ce învăţam la studio. Luci Lenox a avut un rol important în cariera mea de actor pentru că văzuse ceva în mine ce nici eu şi nici alte persoane cu care făcusem cursuri înainte nu văzuseră. Mă încuraja şi credea în potenţialul meu, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Îi mulţumesc pentru asta.

Aşa am mers încet până în 2013 când am filmat primul meu lung metraj ca şi actor profesionist: “Dos a la Carta” regizat de regizorul catalan Robert Bellsola şi unde jucam primul meu rol, cel al unui mafiot român, cu stil şi clasă, numit domnul Bălănescu. Însă un proiect foarte important în cariera mea este filmul ”Plan de fuga”. Spun că e important pentru că după acest film cariera mi s-a lansat destul de frumos.

În 2016 am fost chemat la Madrid pentru castingul unui serial numit „Mar de Plastico” de către renumitele directoare de casting: Eva Leira şi Yolanda Serrano („Celda 211„, „Isla minima„, „Ocho apellidos vascos„, „Canibal„, „El niño„). Am făcut primul casting după care am plecat acasă la Barcelona fără nici un feedback. După câteva săptamâni am fost chemat din nou la Madrid pentru o altă probă la același serial. M-am pregătit cât de bine am putut și am făcut şi a doua probă. Serialul ”Mar de Plastico” era produs de Boomerang TV pentru canalul televiziune Antena 3, respectiv Atresmedia  Corporacion. M-au ţinut în suspans fără să ştiu dacă am fost luat în serial sau nu până când peste câteva săptămani a ieşit, tot pentru Atresmedia Cine, montajul definitiv al filmului ”Plan de fuga” pe care noi îl filmasem cu ceva timp înainte și pe care-l vizionaseră, pe ecran mare toţi producătorii celor două proiecte. Le-au plăcut cum l-am jucat pe Damir şi aşa mi s-a oferit rolul lui Vlad Dragic în ”Mar de Plastico”, primul rol important.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Ai avut multe roluri de “bad guy”, mai cu seamă rolul lui Vlad Dragic din a doua parte a serialului ”Mar de plástico” (”Mare de plastic”), un mafiot sârb din fosta Yugoslavie. Nu te-a deranjat să primești mai mult roluri negative sau, ca sa fiu și mai directă, ai asociat cumva distribuția asta cu faptul ca erai român?

FLORIN OPRIȚESCU: Nu neapărat faptul că sunt român a făcut ca profesioniştii din industria filmului şi a televiziunii spaniole să îmi dea mai tot timpul roluri de antagonistmafiot în general. Un factor determinant a fost totuși faptul că vin din zona de Sud-Est a Europei, iar din păcate aici în Spania nu se prea face diferenţă între: sârbi, români, ruşi, bulgari, albanezi, etc. Până acum, am jucat doar vreo 4 roluri de român. În celelalte proiecte personajele mele au avut alte naţionalităţi şi a fost distractiv dar, în acelaşi timp, destul de dificil să învăţ fraze în acele limbi pe care eu nu le vorbisem niciodată. Cum în general ceea ce se vinde sunt ştirile rele, aici în Spania, ca şi în alte ţări, nu o să vezi ştiri bune despre români, ci din contră, mai mult știri rele. Din păcate asta este aum părerea generalizată a societăţii spaniole. Probabil că peste câţiva ani lucrurile vor fi văzute din altă perspectivă şi se vor scrie altfel de scenarii.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Á-propos, publicul chiar îl îndrăgise pe Vlad. Ți- a fost greu să te pui în pielea unui astfel de personaj lipsit de scrupule ca și Vlad?

FLORIN OPRIȚESCU: Da, asa este. Nu mi-a venit să cred că oamenii l-au simpatizat pe Vlad, deoarece regizorii şi producătorii nu mi-au permis în interpretarea lui Vlad nici măcar o dată să las să se simtă că în sufletul lui se ascundea o urmă de bunătate.

Ca actor trebuie să fii capabil să construieşti universul personajului, împreună cu scenariştii desigur, adică să poţi adăuga la scenariu anumite aspecte din trecutul sau prezentul personajului. În pielea lui Vlad, pot să zic că regizorilor le-au plăcut toate deciziile ce le-am luat în privinţa lui şi mi-au dat libertatea de a recrea cum am vrut şi ştiut mai bine personajul. Nu pot să zic că a fost un proces uşor, dar nici greu; a fi într-un serial ca acesta cu un rol aşa de complex, cred că e visul multor actori, iar eu am dat tot din mine pentru acel rol. De ce să mint? Faptul că m-am născut în România şi am frecventat până la o anumită vârstă  anumite cartiere din Timişoara m-a ajutat mult să înţeleg felul lui Vlad de a gândi şi de a se comporta.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Ai multe interpretări în filmescurt metrajeseriale de televiziune. Ce anume preferi? Cu ce te identifici mai mult?

FLORIN OPRIȚESCU: Dacă ar trebui să aleg între a interpreta într-un filmserial sau scurtmetraj, cu toate că îmi plac toate aş alege un serial. Dacă vorbim despre a avea un personaj principal într-un serial, vorbim de 4, 5 sau 6 luni de filmare, depinde de bugetul serialului. Asta este o experienţă din care unul poate să înveţe mult şi totodată să cunoască şi să se identifice cu personajul pe o perioadă mai lungă decât dacă vorbim despre filmarea unui film. Sincer, dacă îmi place scenariul, rolul, regizorul şi colegii sau colegele, nu contează dacă e film sau serial. Faptul că sunt în faţa camerei făcând ceea ce îmi place deja mă unge la suflet, aşa că mă las dus de val şi să iasă ce o vrea Dumnezeu.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Ai fost nominalizat la premiile Goya pentru rolul secundar din filmul “El cuaderno de Sara” / ”Jurnalul Sarei”, un fim excepțional, ca și interpretarea ta de altfel. Ce se simte în astfel de momente?

FLORIN OPRIȚESCU: Mă bucur că ţi-a placut filmul artistic ”El Cuaderno de Sara” cât şi interpretarea mea. Acesta a fost unul dintre puţinele filme ce mi-au dat ocazia să arăt că pot să joc şi alt fel de rol, diferit de ceea ce sunt obişnuiţi să îmi dea de obicei. Jucam rolul unui regizor de filme documentare care este trimis de o televiziune belgiană în Africa să filmeze situaţia precară a minerilor ce recolectau ”mineralele de sânge” precum Coltan (n.r.: o prescurtare a doi termeni: columbit – un mineral care conține niobiu; și tantalit – mineral compus din fier și mangan, care se prezintă sub formă de cristale rombice, de culoare neagră, brună sau roșie, utilizat pentru extragerea tantalului) sau Casiterita (n.r.: forma minerală a oxidului de staniu).

Sincer, nu am fost nominalizat ci am fost selecţionat spre a fi unul dintre nominalizaţii la premiul Goya pentru cel mai bun actor secundar. După această fază, mai urma una, unde sunt selecţionaţi doar câţiva actori, iar eu nu am fost unul dintre finalişti.

Ceea ce conteaza pentru mine e că Dumnezeu mă ajută să pot fi unul dintre cei 8% dintre toţi actorii din Spania ce pot trăi lucrând numai în industria cinematografiei, cea a televiziunii sau cea teatrală fără a fi nevoit să am şi un alt job. Acesta este premiul meu şi sunt foarte fericit în privinţa asta; nu am nevoie de o altă recunoaştere.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Vreun actor român pe care-l admiri în mod particular?

FLORIN OPRIȚESCU: Îmi place mult stilul şi arta domnului Vlad Ivanov. Este frumos ce face şi îl felicit pe această cale. Iar dintre actorii puţin mai tineri îmi place cum joacă Dragoş Bucur. Vorbind de actriţe îmi place mult doamna Maia Morgenstern. E o mare actriţă.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Cu ce actor sau actriţă visezi să joci într-un film? Cum ai intitula filmul? 😊

FLORIN OPRIȚESCU: Aici în Spania am jucat alături de actori foarte buni cum ar fi: Pedro CasablancJavier Gutierrez sau Belen Rueda, ca să mă rezum doar la câțiva.

În România mi-ar plăcea să pot interpreta alături de actorii şi actriţele mai sus enumerate sau alături de alți foarte buni actori ce avem în țară, cum ar fi Marcel Iureş sau Gheorghe Visu printre alţii și sunt sigur că aş învăţa mult de la ei şi m-aş bucura de compania lor. Iar din USA sau UK mi-ar place să am şansa să joc cot la cot, în măcar o scenă, cu Mr Michael CaineAl Pacino sau Antonio Banderas.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Te vizualizezi având vreo colaborare la nivel profesional cu vreo casă de producție cinematografică din România?

FLORIN OPRIȚESCU: Eu cred că până la urmă o să ajung să filmez vreun film sau serial în România. Chiar mi-ar face plăcere. Am avut până acum o singura ocazie cu ceva timp în urmă când am făcut casting pentru serialul Vlad de la PRO TV. Pâna la urmă rolul nu a fost să fie pentru mine dar rămân cu o impresie bună şi cu frumoasa experienţă de a interpreta în limba mea maternă, ceea ce mi s-a părut mult mai uşor decât a interpreta în spaniolă sau în engleză. Nu trebuie forţată nota. Toate la timpul lor. Dacă cei din ţară au nevoie de mine ştiu de unde să mă ia.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Care este visul tău pe plan artistic?

FLORIN OPRIȚESCU: Pe plan artistic doresc să continui ca şi până acum, dacă se poate cu roluri puţin mai importante, mai interesante şi mai suculente. Dacă aş ajunge să filmez ceva şi în USA aş fi foarte bucuros, însă toate la timpul lor. Am şi câteva proiecte scrise împreună cu nevasta mea care are un mare talent de a inventa istorii, iar eu multă răbdare de a scrie şi dezvolta ideile ei. Sper ca într-un viitor apropiat să putem filma vreunul dintre proiectele noastre şi nu o să fie în altă parte decât în România.

Cum de la vârsta de 6 ani până la vârsta de 11 ani am cochetat şi cu lumea muzicii, am cântat în grupul  muzical infantil numit ”Flores”,  şi vâzând că şi fiica mea de 12 ani are talent la muzică încep să mă gândesc că poate o să înregistrăm ceva împreună în curând dacă vrea şi ajută Dumnezeu.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Știu ca actoria e una din pasiunile tale mari însă aş vrea sa ne vorbești puțin de familia ta pe care o adori. Cum e Florin acasă cu ai lui?

FLORIN OPRIȚESCU: Familia pentru mine e cel mai important lucru. După ea vine pasiunea ce o simt pentru meseria de actor. Timpul trece zburând când sunt cu copiii, nevasta, câinele şi pisica. Tot timpul ce pot, mi-l petrec în compania lor, fie acasă, fie în oraş, fie în concediu vizitând alte ţări sau oraşe. Mă simt relaxat şi realizat în preajma lor, ca să nu mai zic că o am şi pe mama în Barcelona şi când vine să ne vadă, fericirea e completă. Când am filmat serialul ”Mar de Plastico”, au venit şi ei în Almeria şi am petrecut două săptămâni de vis. Chiar dacă filmam aproape în fiecare zi şi nu puteam sta cu ei tot timpul, a fost frumos pentru că îi aveam acolo cu mine la  hotel, pe plajă sau plimbându-ne prin împrejurimi.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Ce limbă se vorbește la voi in casă?

FLORIN OPRIȚESCU: Acasă vorbim 50% spaniolă, e limba în care mă comunic cu soţia, iar copiilor eu le vorbesc majoritatea timpului în română iar soţia în portugheză. Ne uităm la filme şi seriale în versiunea originală, deci încercăm să avem cât mai mult contact direct cu cât mai multe limbi străine. Aproape că am învăţat limba câinelui şi a pisicii (zâmbeşte)!

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Să fii actor implică și scene mai ”hot” uneori. Cum se împăca Rosi cu ideea asta? Cum o văd copii?

FLORIN OPRIȚESCU: Am mult noroc că familia mea mă susţine în tot ceea ce fac. Nevasta mea nu e o femeie geloasă. Bineînţeles că nici nu i-am dat motive, şi știe să facă diferenţa între un job şi realitate. Avem o relaţie ce se bazează pe încredere, respect şi multă dragoste, iar după 19 ani în care am trecut prin multe împreună, sigur că atunci când vede pe ecran o scenă mai ”hot” ştie că o fac de dragul artei şi că sentimentele ce le am sunt toate doar pentru ea. Copiii înţeleg şi ei că sunt mari deja şi ştiu ce înseamnă să fii actor. Când fetiţa era mai mică îi puneam mâna la ochi la anumite scene, dar acuma are 12 ani şi e foarte emancipată, nu trebuie să-i mai explic anumite lucruri. Pe lângă asta, ei ştiu că o scenă de acest gen nu e nici pe departe ceea ce pare.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Când faci filmări ești plecat uneori cu săptămânile . Cum reușești să împaci viața profesională cu cea familială?

FLORIN OPRIȚESCU: Ai dreptate. În 99% din  sunt plecat în deplasare. Pot să zic că în Barcelona am filmat doar vreo două filmescurtmetraje şi reclame, în rest toate filmele şi serialele le-am filmat între MadridValenciaTenerife şi Andaluzia. Când sunt plecat la filmări şi am ocazia, adică dacă am două zile libere între o zi de filmare şi alta, fug acasă ca să îmi încarc bateriile cu dragostea lor.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Spuneai într-o împrejurare ca ești “prietenul prietenilor tăi”. De prieteni, mai ai timp?

FLORIN OPRIȚESCU: Pot să zic că mai am câţiva prieteni, dar nu mulţi. Cei mai buni prieteni ai mei sunt în ţară şi ne cunoaştem de când eram puştani. Ne vedem mai rar, vin ei să mă viziteze cu familiile sau ne vedem când mai merg eu pe acasă în concediu. Am avut și aici niște buni prieteni români dar încet, încet s-au întors acasă la Sibiu sau la Timişoara. Aici în Barcelona am caţiva prieteni catalani cu care mă văd uneori dar nu din cauză că nu vrem, ci pentru că meseria ce am ales-o îmi ia mai tot timpul şi energia. Timpul ce îmi rămâne îl dedic familiei. Am nişte prieteni buni în Madrid care fac parte din lumea artistică : Bianca Kovacs (actriţă şi Stand-Up Comediant) şi bărbatul ei Dani Kovacs (actor şi cascador). Sunt nişte oameni minunaţi şi mă bucur că Dumnezeu mi i-a pus în cale. De fiecare dată când merg la Madrid la filmări sau când ei vin prin Barcelona, întâlnirea este garantată. Multă lume crede că de când sunt actor m-am schimbat ca persoană însă ce nu îşi dau ei seama e că nu m-am schimbat eu, ci din cauza lipsei de timp mi s-au schimbat priorităţile.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Vorbind de pasiuni, sportul e o alta pasiune a ta. Mai ai timp pentru el?

FLORIN OPRIȚESCU: Întotdeauna mi-a plăcut sportul, iar de când am devenit actor e un factor indispensabil. Eu cred că trebuie să fi puternic din punct de vedere psihic și să ai o atitudine pozitivă. Tot timpul trebuie să fi pregătit pentru un alt interviu sau casting care ar putea să aibă ca rezultat un ”NU CATEGORIC” care te-ar putea doborî sau leza la nivel personal. Însă, ca actor, trebuie să fii pregătit şi din punct de vedere fizic. La filmări, de multe ori avem scene de acţiune pentru care trebuie sa fim în bună condiţie fizică chiar dacă mai tot timpul avem un cascador lângă noi pentru scenele mai periculoase. Regizorii însă preferă  să folosească actorul în majoritatea scenelor aşa putând filma din orice unghi fără a trebui să se streseze că i s-ar putea vedea faţa cascadorului. Deci da, parte din antrenamentul meu actoral este și mersul la sală, ieșitul cu bicicleta pe plajă sau înotatul în mare.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Cum e rutina ta zilnică?

FLORIN OPRIȚESCU: Am două tipuri de rutină: una e rutina când sunt cu familia acasa, iar cealaltă rutină este când sunt plecat la filmări în alt oraş sau ţară şi atunci tot ce fac este legat de filmarea respectivă, iar dacă am vreo zi liberă fac turism în acel oraș. Pot să zic că majoritatea oraşelor din Spania le-am cunoscut datorită filmărilor. E frumos să poţi îmbina utilul cu plăcutul.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Locuiești de mulți ani in Barcelona, cum vezi comunitatea românilor din Spania?

FLORIN OPRIȚESCU: Sincer să fiu, comunitatea românilor din Spania nu o văd aşa de unită cum mi-ar place mie, însă nu putem generaliza. Eu am contact cu compatrioţii noştri doar în duminicile ce sunt în Barcelona şi merg la biserica ortodoxă română, iar acolo nu stau prea mult de vorbă, doar salut  persoanele ce le cunosc de foarte mulţi ani. La biserică mă duc să îmi ung sufletul cu atmosfera din ”Casa Domnului” şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu şi lui Isus Hristos pentru tot ce face pentru mine şi familia mea; nu mă duc să socializez. Sunt conștient că aici in Spania,  există mulți români ce sunt oameni de nota 10. Ştiu asta pentru că mulţi dintre ei îmi scriu şi îmi transmit tot repectul şi dragostea, însă din păcate nu am timp să-i întâlnesc pentru a-i cunoaşte în persoană cum mi-aş dori.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: În perioada asta de izolare la ce ai dus dorul cel mai mult ?

FLORIN OPRIȚESCU: Suntem izolaţi cu toţii de ceva timp datorită acestui virus iar eu cu familia mea stăm în casă din data de 12 martie. Avem un câine pe nume Luk, deci ieşim cu el de două ori pe zi câte 15 minute. Ori ies eu, ori nevasta sau baiatul nostru de 16 ani. Mai ieșim de câteva ori pe săptămână să cumpărăm strictul necesar pentru casă.

Dor, îmi e dor de plimbările pe malul mării cu copiii, nevasta şi câinele, de stat la vreo terasă împreună sau mergem ”de tapas” cum se zice aici. Mersul la sală îmi lipseşte, mersul la cinematograf – obişnuim să mergem cel puţin o dată pe săptămână cu familia – plimbările prin centrul Barcelonei, care îmi aduc aminte de începuturile mele în acest oraş şi nu în ultimul rând imi e dor de filmări.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Cu toții am putut medita mai mult asupra vieții noastre în această perioadă. Crezi că te-a schimbat în vreun fel acest timp de izolare?

FLORIN OPRIȚESCU: Eu cred că toţi am avut timp să ne gândim despre ce facem bine sau rău ca persoane şi sper ca lumea să-şi fi dat seama că ar trebui să dăm mai multă valoare micilor momente ale vieţii, care sunt de fapt mai mari şi mai importante decât noi credem. Să întindem o mână de ajutor unei persoane ar trebui să fie ceva normal în societate, ceea ce nu e normal este ca oamenii să își întoarcă privirea în altă parte. Goana nebună după avere este ceva ce de mult timp nu mai face parte din stilul meu de viaţă şi sper ca lumea să îşi fi dat seama în perioada aceasta că sunt situaţii în viaţă când dacă ai bani sau nu ai bani, nu te face să fii diferit faţă de altul; ne aflăm în aceeaşi situaţie toţi indiferent de ranguri.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Iubești România, vorbești despre ea și te mândrești cu naționalitatea ta. Intră in planurile tale de viitor o posibilă reîntoarcere acasă?

FLORIN OPRIȚESCU: Sigur că iubesc România şi sunt mândru că sunt român. Acasă mi-ar place să locuiesc câteva luni pe an doar, restul lunilor din an le-aş împărţi între Barcelona şi vreun orăşel frumos şi micuţ de plajă din Brazilia. Aș vrea să îmi intre un proiect frumos în ţară şi să pot profita de ocazie pentru ai duce pe ai mei cu mine, pentru a le arăta locurile frumoase ce le avem în ţară. Am fost cu copiii şi nevasta în ţară de multe ori, însă România e aşa de frumoasă şi sunt încă multe locuri unde trebuie să ajungem. Să mă întorc definitiv în România nu stă în planurile mele, dar vorba aceea ”Niciodata să nu spui niciodată”.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Ai vrea să lași un mesaj cititorilor ziarului România Expres și urmăritorilor noștri pe rețelele de socializare?

FLORIN OPRIȚESCU: Cititorilor ziarului şi urmăritorilor voştrii de pe reţelele de socializare le doresc tot binele din lume, să aibe multă sănătate, să fie fericiţi în viaţă şi să continue să se bucure de interesantele articole şi postări din ziarul şi de pe reţele voastre de socializare. Să-i ajute Dumnezeu în continuare în tot ceea ce îşi propun.

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Și vreo urare specială admiratorilor tăi, mai cu seamă admiratoarelor tale?😊

FLORIN OPRIȚESCU: Admiratorilor şi admiratoarelor mele vreau să le mulţumesc din suflet pentru faptul că îmi sunt alături în această frumoasă aventură, pentru comentariile şi mesajele private ce mi le trimit, pentru like-uri şi pentru felul respectuos şi cald în care îmi scriu. Nu pot să zic că am foarte mulţi admiratori, dar cei care sunt lângă mine sunt de calitate şi au sufletul curat. Vreau ca toţi să ştie că la filmări sunt şi ei o parte din proces, deoarece mă gândesc la ei şi sper ca ceea ce filmăm să le placă. O să fac tot posibilul să aleg numai proiecte de calitate şi sper ca într-un viitor apropiat să primesc şi un alt fel de rol, mai important şi mai interesant (nu doar de mafiot) care să-i faca pe admiratorii şi admiratoarele mele, mai ales celor de origine română, să fie mai mândri de naţionalitatea noastră aici pe meleagurile spaniole, iar pe anumiţi spanioli să-i determine să ne vadă cu alţi ochi. Le doresc multă sănătate, să se bucure de micile momente ale vieţii şi să meargă înainte cu Dumnezeu în suflet. Îi îmbraţişez şi pe ei şi pe voi, de asemenea. Doamne ajută!

MONICA-MARIA SĂCĂCEAN: Mulțumesc mult Florin și să-ţi ajute Dumnezeu să ajungi acolo unde-ți dorești! Noi suntem oricum mândri de tine!

 

Articol preluat de pe platforma Romania Expres.

https://romaniaexpres.com/wp-conthttps:/romaniaexpres.com/romania-expres-ziarul-romanilor-de-pretutindeni2x/

 

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *