Timisoara Express

Profeția Ghepardului

Profeția Ghepardului

de Claudia Cristescu

Duminică suntem așteptați la urne să ne alegem Președintele pentru următorii cinci ani. Ca un arc în timp, în urmă cu 100 de ani, tot în noiembrie, românii participau la primele alegeri din România Mare, considerate un moment fondator al statului naţional unitar român întrucât treceam de primul test electoral pe baza votului universal (masculin), pentru ca, la finele anului 1919, majoritatea parlamentară constituită în 25 noiembrie să formalizeze actele Marii Uniri. Dacă nu ar fi fost absent mediatic și ignorat politic, un asemenea moment aniversar pentru România – centenarul electoral –  ar fi fost un bun subiect de dezbatere electorală (sic!) și un necesar prilej de reflecție asupra secolului de construcție statală românească.

Povestea electorală ce a debutat în noiembrie 1919 a mers mai departe – vreme de 100 de ani – în același chip:  cu “mijloace de intimidare”, “nerușinate încercări de a falsifica voința alegătorilor”, “sechestrarea a sute de cărți de alegător”, „guvern de paravan” (cum titrau ziarele vremii Îndreptarea, Viitorul etc.), cu discreditări și retorica demonizării între rivalii politici, cu sloganuri și promisiuni electorale neonorate („muncă, cinste, legalitate”), cu îndemnuri la boicot, acuze de trădare și amestec străin în politica internă, cu livrare de „probe irefutabile” privind pactizarea cu forțe străine, cu acuzații de vot multiplu ori mașinațiuni electorale și cu același efect politic: instabilitate (între 1919-1937, s-au organizat de zece ori alegeri parlamentare şi de trei ori alegeri comunale şi judeţene) și practicarea politicii ca “isvor de foloase personale”.

În ultima sută de ani, realitatea social-politică românească a oferit prea des exemple a ceea ce este cuprins în fraza-emblemă a transformismului si oportunismului politic exprimată de personajul Tancredi din “Ghepardul”, capodopera lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa: „Dacă vrem ca totul să rămână cum e, trebuie mai întâi ca totul să se schimbe”/„Se vogliamo che tutto rimanga com’è, bisogna che tutto cambi”. Este o acceptare cinică a unor practici destinate a rămâne imuabile, în ciuda unor entuziasme progresiste dar insuficiente sau pur declarative; este o excelentă încadrare a capacității politicienilor de a se transforma prin recurgerea la orice metodă necesară a-și prezerva puterea, statutul, privilegiile ori averea acumulată.

Vechea și noua „garnitură” politică ce se confruntă în roman sunt întruchipate de personajele Don Fabrizio, principe de Salina – aristocrat ce se teme de schimbare – și nepotul său, Tancredi, ce încarnează abilitatea vechii clasei conducătoare de a-și conserva interesele și privilegiile profitând de și adaptându-se la orice nou context politic.

Ghepardul schițează epigeneza unui sistem ce se autoreproduce la infinit, acela al abuzurilor de putere, fraudelor electorale și ilicitului, potențat adesea de toleranța deviată, complicitate, defetism, resemnare. La șaizeci de ani de la publicare (1958), Ghepardul rămâne o carte actuală prin referirile la un sistem decadent alimentat și perpetuat prin confundarea cinismului și vicleniei cu inteligența, a arivismului și transformismului cu un proiect politic. Descriind Italia anului 1860, Lampedusa anticipa, de fapt, țara de un secol mai târziu ce avea să-i moștenească tarele fără să se fi preocupat a le corecta: eșecul recrutării meritocratice a elitelor politice, partitocrația și “partidele ce au abandonat Societatea pentru a se refugia in Stat” cum constata politologul Piero Ignazi, falimentul forțelor politice în construirea unei narațiuni naționale, absența strategiilor pe termen lung. În mod interesant, totuși, au existat câteva inițiative remarcabile de denunțare a acestor tipuri de pervertire a funcționării statului; sunt demersuri civice de frondă “anti-castă”, ce ar putea servi unei (deocamdată improbabile, dar nu imposibile) mobilizări competitive a elitelor nonpolitice românești. De aceea, reproduc, în cele ce urmează, o scrisoare-deschisă de acum 8 ani adresată clasei politice și transmisă presei de către Diego Della Valle, patron al brandului italian de lux Tod’s, proprietar al echipei de fotbal ACF Fiorentina, fondator al operatorului feroviar privat Italo-Nuovo trasporto Viaggiatori, acționar la companiile Piaggio, Ferrari, Maserati, RCS MediaGroup, Mediobanca, Banca Nazionale del Lavoro:

 “Spectacolul indecent si iresponsabil al multora dintre VOI, cei din toate zonele spectrului politic, a devenit intolerabil pentru NOI, cetatenii.

Acțiunile voastre, țintind micile si marile interese personale ori de partid, ignorând interesul public, ne conduc către dezastru si au potentialul de a distruge iremediabil reputația țării pe plan extern.

Trebuie să constientizați că mulți dintre NOI  nu mai au nicio stimă sau încredere in multi dintre VOI si că nu mai avem nicio intentie de a ne lăsa reprezentati de o clasă politică ce s-a îndepartat total de realitatea concreta si de nevoile reale ale cetățenilor-electori. Problemele economice impun seriozitate, competență, reputație pozitivă, responsabilitate, respect  pentru institutii si dragoste pentru țară, doar acestea putând să repoziționeze statul pe parcursul firesc.

Din păcate, luăm act de faptul că doar o mică parte a actualei clase politice posedă asemenea caracteristici, in timp ce restul e compusă din persoane incompetente, nepregatite sa guverneze, ce nu percep nici problemele interne ori gravitatea momentului si, cu atat mai putin au o viziune globala asupra scenariilor viitoare ce ne asteapta.

Si o parte a clasei economice a țării se poate face responsabilă de situația actuală:  de prea mult timp, mediul de afaceri a intreținut raporturi ilicite – pe baza de oportunism si interes de moment – cu intreaga clasă politică, contribuind la perpetuarea acesteia, fără a o contesta ori responsabiliza in sensul asumării datoriei față de intresul public si national.

Gravitatea situației impune ca acei actori sociali si decidenti politici responsabili, cărora le pasă cu adevărat de viitorul țării, să discute intre ei, sa colaboreze si să înfrunte – cu competența si rigoare – provocările momentului. E nevoie a proiecta perspective pozitive pentru viitorul tinerilor; e nevoie a crea si garanta locuri de munca; e nevoie a oferi tuturor un nivel de trai demn.

Vom fi mulți aceia dintre noi care le vom spune «MULȚUMESC!» politicienilor, oamenilor de afaceri, investitorilor ori membrilor societatii civile ce se vor implica in mod autentic in acest demers.

In egală măsură, politicienilor ce s-au remarcat printr-o totală lipsă de competență, demnitate, loialitate ori interes pentru soarta țării, cu siguranță vom fi mulți aceia dintre noi care vom îndrăzni a le spune «SĂ VĂ FIE RUȘINE

Urmând direcția inaugurată de Emile Zola in secolul 19, dar adaptând-o la logica actuală a pieței, în octombrie 2011, miliardarul italian Della Valle cumpără spații publicitare ample în ziare italiene de mare tiraj (Corriere della sera, Repubblica, il Sole 24 Ore, Gazzetta dello Sport) nu pentru a-și promova produsele, ci pentru a-și lansa J’accuse-ul public față de clasa politică. Titlul, redactat cu litere cubitale “POLITICIENI, AJUNGE!”, este urmat de un denunț inclement al “spectacolului indecent” devenit “intolerabil” oferit de întreg spectrul politic (majoritate și opoziție, centru-stânga și centru-dreapta) de natură să submineze iremediabil reputația externă a Italiei.

În ciuda criticilor și polemicilor iscate printre politicieni după publicarea manifestului, a acuzelor de ipocrizie, populism, retorică antipolitică și antipartid formulate împotriva celebrului afacerist, apelul a cucerit opinia publică, fiind cu atât mai legitim cu cât fusese lansat de un om neangajat politico-ideologic, pentru care “demnitatea”, “datoria”, “calitatea”, “tenacitatea” sunt principii ce i-au ghidat viața și activitatea, începând cu micro-afacerea locală a bunicului său pe care a transformat-o într-un business global și terminând cu averea estimată de revista Forbes la 1,5 miliarde dolari. Dedicat apărării standardului comercial și cultural Made in Italy, Della Valle inițiază campania “Operațiunea Coloseum”, încheiată în 2016 prin restaurarea fațadei celebrului amfiteatru roman grație unei finanțări de 25 milioane euro din partea grupului Tod’s și a donațiilor dinspre membri ai comunității de afaceri pe care Della Valle i-a convins “să se pună la dispoziția țării”.

Nu era prima dată când un om de afaceri se punea “la dispoziția țării” și critica deriva establishment-ului: apelul din 2011 a lui Della Valle fusese precedat de cel din 2007 al unui alt faimos exponent al mediului de afaceri – marchizul Luca Cordero di Montezemolo – la acea dată președinte al Ferrari, Fiat, Confindustria și FIEG. În discursul ținut în fața Adunării anuale a Confederației  Industriei Italiene, Montezemolo mărturisea că “o Italie diferită, o țară capabilă să crească prin încurajarea inițiativei” era frânată de clasa politică temătoare că schimbarea i-ar cauza pierderea voturilor din partea celor ce vor trebui astfel să renunțe la privilegii și imunități. Deloc întâmplător, discursul lui Montezemolo fusese rostit în contextul publicării în Corriere della Sera a unei serii de articole de către jurnaliștii de investigație Gian Antonio Stella și Sergio Rizzo. Este vorba despre cea mai reușită campanie de opinie a ultimilor decenii ce lua naștere exact ca în vremurile lui Emile Zola – de la un articol de ziar – mai precis, de la o serie de articole devenite, ulterior, carte: best seller vândut în 1,3 milioane de exemplare, cartea-anchetă “Casta: Cum au devenit intangibili politicienii italieni”/“La casta: Così i politici italiani sono diventati intoccabili”, a jurnaliștilor de la Corriere della Sera, Gian Antonio Stella și Sergio Rizzo, întocmește rechizitoriul impresionant al unui anumit mod de a face politică de către o oligarhie obeză și insațiabilă ce devorase întreaga societate italiană. Din acel moment, termenul de “castă” avea să facă istorie, răspândindu-se cu rapiditatea unui virus în lexicul jurnalistic și judiciar, în timp ce mișcările de protest l-au exploatat pentru a exacerba fractura etică dintre elita politică și cetățeni: mișcarea “Movimento5Stelle” s-a legitimat prin discursul anti-castă, manifestul despre “lupta de castă“ al fondatorului M5S, Beppe Grillo, sloganul “Ora basta!Fuori Casta“ (Ajunge! Afară cu Casta!) și imnul “Non siamo un partito, non siamo una casta, siamo cittadini punto e basta” (Nu suntem partid, nu suntem castă, suntem cetățeni și nimic mai mult).

Practic, casta a devenit un brand și pentru că este un termen suficient de generic încât să poată însemna ceva pentru oricine, de la vârful piramidei sociale la baza ei: casta albă a corupților din sănătate, sfânta castă a preoțimii, casta roșie a partitocrației de stânga etc.

“S-o lăsăm baltă, este clar: Casta Politică – odată ce ai intrat în ea – îți permite să rămâi acolo pentru toată viața…puțin în Guvern, puțin în Parlament, puțin prin consiliile de administrație ale unor întreprinderi publice, puțin prin administrația publică locală, puțin ca și consilier…Nu trebuie decât să dai dovadă de flexibilitate, adaptabilitate și să fii loial doar propriului interes” – concluzionau cei doi ziariști ai Corriere della Sera

Povestea Ghepardului se încheie cu refuzarea, de către principele Salina, a unui loc în nou constituitul Senat al Italiei, dublată de profeția: “Toate acestea n-ar trebui să dureze, totuși, o să dureze o veşnicie; o veşnicie umană, bineînţeles, un secol, două secole…; şi pe urmă va fi altfel, dar mai rău. Noi am fost Gheparzii, Leii, cei care ne vor lua locul vor fi şacalii, hienele: şi toţi laolaltă, vom continua să ne credem buricul pământului.” Acesta este răspunsul deznădăjduit al aristocrației „Gheparzilor” și „Leilor”  ce alege să nu apere ceea ce a dobândit prin cedarea puterii către „Hienele” întruchipate de personaje obscure ce aveau să formeze Noua clasă conducătoare a Noii Italii.

Povestea României împlinește și ea profeția Ghepardului. Similar Italiei risorgimentale, e vremea hienelor și șacalilor, transformismul românesc având ca element de forță clientelismul transpartinic al unei elite ce a construit un model de guvernare încastrat în schemele unui “sistem gelatinos” (n.r.sintagmă brevetată de magistratura din Firenze) dominat de clici și schimb reciproc de favoruri ori recompense între actori din sfera publică (politicieni, magistrați, funcționari publici) și sfera privată (oameni de afaceri, profesioniști – avocați, medici, etc. – , grupări de criminalitate organizată).

La momentul aniversar al celor două reset-uri decisive ale construcției statale românești (centenar electoral și trei decenii de libertate), mă întreb dacă suntem, oare, un popor prea obosit și resemnat –  precum sicilienii din romanul lui Di Lampedusa – pentru a contesta lumea (politică) nouă ce se tot ridică din 1990 și e penetrată de personaje sulfuroase fără scrupule, fără stil, dar care cunosc perfect mecanismele prin care se înmulțesc banii? Este oare ruling class-ul nostru prea viciat pentru a apăra și respecta ceea ce poporul a dobândit în 1989? Sunt oare jurnaliștii, intelectualii și antreprenorii români prea complici sistemului gelatinos pentru a-l contesta printr-un proces de mobilizare competitivă a elitelor nonpolitice? Unde sunt Gheparzii și Leii? Pentru că, până acum – de prea mult timp – la putere, în România, sunt hienele și șacalii.

Urmărește aici https://www.youtube.com/watch?v=G-yDC1fUaxY credo-ul lui Diego Della Valle, pe care l-ar dori asumat și de clasa politică: demnitate, datorie, performanță, calitate, inovație.

Urmărește aici https://www.youtube.com/watch?v=R0FOnHWs0Ow (versiunea limba italiană) sau aici

https://www.youtube.com/watch?v=AlW8QzxDuXw (versiunea limba franceză) scena-cheie a unui film mereu actual: “Ghepardul”/ “Il Gattopardo”  – 1963, regia Luchino Visconti, ecranizarea unicului roman al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, publicat postum, în 1958).

Urmărește aici https://www.youtube.com/watch?v=p2cxahXuWwU „5 minute de istorie – România Mare: Alegerile parlamentare din noiembrie 1919”.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *