Timisoara Express

UE 112

UE 112

UE și NATO avertizează asupra pericolelor ce planează asupra Europei

Cel mai recent semnal de alarmă a fost tras de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borell (foto), care a atenționat că pandemia de coronavirus este o amenințare ce va deteriora mediul de securitate în anii următori.

sursa: audiovisual.ec.europa.eu/

Bani pentru securitate

La videoconferința din 12 mai a Consiliului Afaceri Externe în formatul miniștrilor apărării, cu participarea Secretarului General NATO, Jens Stoltenberg, şi Subsecretarului General ONU pentru operații de menținere a păcii, Jean-Pierre Lacroix, s-a discutat despre lecțiile învățate și implicațiile strategice pe care criza COVID-19 le are asupra securității și apărării UE.

sursa: eeas.europa.eu/

Una dintre concluziile relevante ale reuniunii a fost aceea că, în ciuda efectelor pandemiei asupra economiei, bugetul pentru securitate și apărare nu va fi afectat nici la nivelul statelor membre, nici la nivelul UE, banii fiind investiți în asigurarea continuității prezenței UE în operații și misiuni din Mali, Burkina-Faso, Ciad, Somalia, Kosovo, Ucraina, Moldova.

sursa: eeas.europa.eu/

În ceea ce privește țara noastră, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a pledat pentru un răspuns UE unitar coerent la efectele generate de criza actuală, punând accent pe importanţa măsurilor de combatere a dezinformării. „Campaniile deliberate și coordonate de dezinformare sunt amenințări reale la adresa securității europene și globale” s-a spus în cadrul reuniunii.

România – nepregătită și vulnerabilă(?)

Dinspre UE a venit de curând și informarea că, la reuninea Comisiei Europene din data de 10 iunie, se va face publică o comunicare oficială privind dezinformarea în contextul COVID-19.

Un asemenea demers vine în continuarea raportului din 8 mai al Direcției Generale Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie a Comisiei Europene privind progresul politicilor și instrumentelor adoptate de statele membre în baza angajamentelor luate prin semnarea Codului de Practică împotriva Dezinformării (2018) – un document cadru de reglementare a prevenirii și descurajării dezinformării online. Potrivit raportului de evaluare din 8 mai, România nu a adoptat nici măsuri legislative pentru contracararea dezinformării (spre deosebire de alte state precum Ungaria, Franța, Germania, Irlanda, Lituania), nici politici ori măsuri consistente în acest sens. În contrapondere, în Bulgaria s-a constituit o Unitate contra Dezinformării în cadrul Consiliului de Miniștri ca măsură a Planului de Acțiune Contra Dezinformării; în Cehia, încă din 2017, există Centrul de Combatere a Amenințărilor Hibride; în baza doctrinei sale de „apărare totală” (Totalförsvarets), potrivit căreia, nu doar armata, ci și întreaga societate trebuie să fie pregătită pentru un posibil conflict, Suedia și-a creat, în 2018, o autoritate de apărare psihologică (psykologiskt försvar) a populației împotriva operațiilor informaționale; în Italia, Ministerul Educației și Cercetării și Camera Deputaților au lansat platforma „Generazioni Connesse”ce include varii programe de alfabetizare media și informațională și campania națională de sensibilizare contra Fake News „Basta Bufale”; în Franța, un   complex program  de sensibilizare și de reziliența societală față de complotism și teoriile conspirației este coordonat de Ministerul Educației.

Exemplele de bune practici expuse în documentul din 8 mai sunt numeroase și, atâta vreme cât nu se vor mobiliza și autoritățile noastre, România riscă sancțiuni întrucât Comisia Europeană a anunțat că va introduce un mecanism de acțiune împotriva statelor ce nu își îndeplinesc (sau își îndeplinesc insuficient) angajamentele asumate prin semnarea Codului de Practică împotriva Dezinformării.

În ultimii ani au existat atenționări repetate cu privire la vulnerabilitatea românilor în fața mesajelor pro-Kremlin din social media: o cercetare ucraineană finanțată de Olanda și SUA și bazată pe Indicele Rezilienței la Dezinformare în Europa Centrală și de Est al celor de la  PRISM descrie țara noastră drept „un teren fertil pentru rețeaua rusească de manipulare a informației” și nominalizează categoriile care se presupun a fi mai susceptibile să cadă în capcana campaniilor de influență rusești „camuflate și subtile”: naționaliștii „inflexibili” anti-occidentali, anti-americani și rusofili; conservatorii religioși ultra-ortodocși critici ai Vestului decadent și suporteri ai superiorității morale a societății tradiționale românești; nostalgicii comuniști pensionari afectați de tranziția haotică din România, al căror vot ar fi – conform studiului PRISM – adesea manipulat de elitele politice. În acest sens, soluția găsită de autorii cercetării este constituirea în România a unei structuri specializate de combatere  a Fake News  de genul Centrului împotriva Terorismului și a Amenințărilor Hibride ce funcționează în subordinea Ministerului de Interne al Republicii Cehe.

Cu atât mai mult în actualul context al „infodemiei”, este inexplicabilă inacțiunea Guvernului nostru, dacă ținem cont de raportările României din perioada cât a asigurat Președinția Consiliului European. De pildă, într-un document din 10 iunie 2019 (Report of the Presidency to the European Council on countering disinformation and the lessons learnt from the European elections, nr.10415/19), dădeam Europei indicații privind „nevoia unei permanente capacități de pregătire și stări de alertă în materia dezinformării” prin: măsuri proactive și răspunsuri calibrate la dezinformare ori interferențe externe maligne; infrastructură instituțională sustenabilă și programe de alfabetizare media și informațională pentru stimularea gândirii critice și a rezilienței societale; asigurarea capacității de descurajare și reacție pe termen lung trebuie să beneficieze de resurse instituționale, tehnologice, umane, financiare adecvate; „angajarea preemtivă și strânsa colaborare cu actori relevanți din mediul academic, presă, societate civilă, platforme sociale”.

Slăbiciunile unui guvern

O altă avertizare recentă a fost emisă de Hybrid CoE, Centrul European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride, cu sediul la Helsinki, din care și România face parte începând cu 2018. Este vorba despre o atenționare adresată guvernelor europene cu privire la sincopele de funcționare ce le pot vulnerabiliza în fața amenințărilor hibride.

Cum arată un Executiv slăbit ce poate expune țara la atacuri externe? Iată câteva simptome: competiție pentru resurse și influență politică între ministere; comunicare publică incoerentă în sensul în care publicului nu i se transmite un mesaj unitar (pe aceeasi chestiune specifică, mesaje multiple și contradictorii sunt emanate dinspre varii părți ale guvernului); circulație deficitară a informației între ministere/departamente/unități și inexistența unei culturi unitare a schimbului de informații la nivelul Executivului; lentoare în formularea deciziilor și politicilor publice.

Un alt simptom al slăbiciunii unui Guvern este lipsa de eficiență și coordonare în acțiunea ministerelor în gestionarea unei crize. Astfel, un Executiv slab „bâjbâie” într-o situație de criză pentru că nu există un leadership puternic care să organizeze eficient resursele umane și financiare existente și care să modeleze un comportament colaborativ între ministere. Reacția întârziată la criză se mai poate datora unui staff incapabil, rezultat al unei politici de resurse umane bazate pe recrutarea de personal necorespunzător în departamentele Administrației Centrale. Un stat va avea dificultăți în a descuraja acțiunile ostile împotriva sa și dacă nu este pregătit cu mecanisme de reacție rapidă, adică nu are instrumente legislative adaptate pentru situațiile de criză, nu a făcut simulări repetate și nu a construit scenarii de criză. Nu în ultimul rând, o vulnerabilitate majoră a Executivului privește „necunoașterea situațională” sau la cunoașterea situațională incompletă care apare atunci când serviciile de intelligence nu livrează guvernanților o bază solidă de informații care să-i sprijine în luarea unei decizii și care să fie rapid comunicate populației.

Echipa centrului Hybrid CoE atenționează că, dacă apar asemenea vulnerabilități birocratice corozive în funcționarea structurilor guvernamentale, acel stat este expus la amenințări hibride ce-i exploatează breșele în scop ostil și de o manieră coordonată.

Corona-războiul pe frontul dezinformării

Dincolo de măsurile specifice medicale pentru a combate coronavirusul (limitarea răspândirii virusului, asigurarea echipamentelor medicale necesare, Impulsionarea cercetării pentru a obține tratamente și vaccinuri etc.) și măsurile de reducere a prejudiciilor socioeconomice cauzate de pandemie (sprijinirea locurilor de muncă și a întreprinderilor, flexibilizarea normelor fiscale ale UE, pachete de sprijin de urgență oferite de Banca Europeană de Investiții ca sprijin sub formă de lichidități pentru a ajuta întreprinderile mici și mijlocii grav afectate de criză etc.), amenințările hibride, în speță dezinformarea și teoriile conspiraționiste, constituie o prioritate pe frontul de luptă anti-COVID19 al Uniunii Europene.

Protejarea proceselor și a instituțiilor democratice împotriva dezinformării este o provocare căreia UE i-a răspuns prin instituirea unui cadru de acțiune coordonată încă din 2015 când, urmare deciziei Consiliului European din martie, în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) a fost înființat grupul operativ East StratCom având misiunea de contracarare a presupuselor operații de influență ale Rusiei și beneficiind de un buget anual de 1,9 milioane euro în 2018, ajuns la 5 milioane euro un an mai târziu. În 2016 era adoptat Cadrul comun privind contracararea amenințărilor hibride, succedat în 2018 de Comunicarea comună privind creșterea rezilienței și consolidarea capacităților de reacție la amenințările hibride; în aprilie 2018, Comisia Europeană face publică abordarea comunitară și instrumentele de autoreglementare pentru combaterea dezinformării online, iar în octombrie același an, Codul de bune practici al statelor membre privind dezinformarea era semnat de Facebook, Google, Twitter și Mozilla, precum și de organismele profesionale ce reprezintă platformele online, sectorul publicitar și agențiile de publicitate. În decembrie 2018, UE își asuma Planul de Acțiune contra Dezinformării prezentat ca necesar pentru a proteja integritatea procesului electoral de interferențe străine maligne în contextul alegerilor naționale ori locale ce se vor organiza pe parcursul anului 2020 în varii state membre ale Uniunii. În baza Planului, UE a acționat pe multidirecțional: pe de o parte, a îmbunătățit capacitatea de detectare și reacție la operațiile de influență străine prin grupurile operative de comunicare strategică pentru contracararea propagandei ostile rusești (East StratCom) și jihadiste (South StratCom), prin celula de fuziune a UE împotriva amenințărilor hibride (Hybrid CoE), prin sistemul special de alertă timpurie (Rapid Alert System-RAS) sau prin Rețeaua de Conștientizare a Radicalizării (Radicalization Awareness Network-RAN CoE); pe de altă parte, a mobilizat statele și sectorul privat în demersurile contra dezinformării din mediul online prin asumarea Codului de bune practici privind dezinformarea și prin campanii de informare-conștientizare pentru creșterea rezilienței societale față de fake news ori alte manipulări ale informației.

În prima linie a războiului informațional

Potrivit UE, de la declararea pandemiei, sute de discursuri de dezinformare privind coronavirusul au fost demontate, evoluția situației fiind în permanență sub lupa Serviciului European de Acțiune Externă, prin grupul operativ EastStratCom, înființat în 2015 pentru a contracara propaganda rusească ostilă.

Astfel, numai între 22 ianuarie și 19 martie 2020, rapoartele grupului operativ de comunicare strategică al Serviciului European de Acțiune Externă (consultabile la https://euvsdisinfo.eu/category/blog/eeas-special-reports/) au identificat 110 știri false de origine rusească despre coronavirus, pentru ca, în perioada 2-22 aprilie, experții East StratCom Task Force să constate proliferarea, în special în social media, a incidentelor de dezinformare ori a altor forme de manipulare și distorsiune precum teoriile conspirației. Conform  grupului operativ de comunicare strategică al UE, milioane de utilizatori Facebook continuă să consume informații false despre coronavirus, în condițiile în care, potrivit Avaaz, un eșantion de 104 postări studiate conținând informații false au avut un potențial de multiplicare de 1,7 milioane de distribuiri și 117 milioane de vizualizări.

Diseminate de presa de stat a Federației Ruse sau alte surse online pro-Kremlin „cu scopul de a submina răspunsul la criză al UE ori a genera confuzie și panică în rândul populației cu privire la originea și implicațiile pentru sănătate ale COVID-19/Coronavirus”, temele recurente ale „campaniei coordonate de dezinformare vizând UE” în perioada pandemiei identificate de experții UE sunt: guvernele europene și ale lumii  vor implanta cetățenilor microcipuri ca formă de control social total și vor impune un program global de vaccinare forțată prin injectare de toxine și proteine ce vor altera ADN-ul uman; COVID-19 este o banală gripă folosită ca pretext pentru terorismul vaccinării și impunerea unei Noi Ordini Mondiale; spălarea pe mâini frecventă nu este indicată ca protecție împotriva COVID-19; mass media internațională și Big Pharma ignoră tratarea COVID-19 cu vitamina C sau cu Zinc; coronavirusul dispare la 26-27 grade Celsius; criza COVID-19 este fabricată de mass media internațională iar cifrele reale ale deceselor cauzate de coronavirus sunt insignifiant de mici; Bill Gates și George Soros sunt vinovați de crearea artificială a coronavirusului; Henry Kissinger, pionierul sionist al politicii imperialiste a SUA, crede că noul coronavirus va putea fi  stopat doar prin crearea Noii Ordini Mondiale; spre deosebire de Rusia, democrațiile vestice acordă asistență umanitară COVID-19 pentru a câștiga beneficii politice; pandemia de coronavirus va cauza stoparea procesului integrării europene, colapsul globalizării, al civilizației moderne, al ordinii liberale și extincția rasei umane.

Conform EastStratCom Task Force, în prima linie a rețelei pro-Kremlin ce targetează audiența europeană și internațională cu narațiuni („narratives”) menite a discredita Uniunea Europeană, partenerii săi și, în general, sistemele democratice, ca fiind ineficienți, divizați și cinici în gestionarea crizei COVID-19, s-ar afla: NewsFront, NewsFront Spanish, Journal of New Eastern Outlook, Strategic Culture Foundation, One World, South Front, Sputnik Germania, Sputnik Cehia, Sputnik Italia, Russia Today (RT) în limba germană, RT în limba engleză, RT în limba arabă, Life.Ru, Geopolitica.ru, Mskagency.ru6 Sntat.ru, Sm-news.ru, Fort Russ News. Conturile NewsFront și South Front au fost închise de Facebook pe 30 aprilie, împreună cu alte 140 conectate cu acestea, pe considerentul unui ”comportament online neautentic coordonat” (coordonated inauthentic behavior –CIB) de proveniență rusească.

În săptămâna 4-10 mai, topul fake-urilor online realizat de euvsdisinfo.eu a inclus 55 mesaje de dezinformare, dintre care 31 sunt centrate pe coronavirus. Pe lângă deja obișnuitele conspirații relative la COVID-19 ca operațiune a statelor occidentale orchestrată pentru a obține dominația mondială prin crearea acestei arme biologice, a apărut tema nouă a pierderii/sacrificării suveranității naționale: lobbyștii americani ar urma să forțeze țara-marionetă Polonia să-i cumpere armamentul pentru a salva economia SUA. Dealtfel, Polonia este o țintă predilectă a Moscovei: de la acuza de a fi pactizat cu Hitler, la sugestia că guvernul polonez antebelic ar fi creat condițiile ce au permis Holocaustul și chiar la nominalizarea Poloniei ca aflându-se la originea celui de-Al Doilea Război Mondial.

În umbra marelui URS(S)

Nu doar Polonia, ci, mai recent, și Cehia a intrat în vizorul Moscovei pe fondul unei serii de decizii ale Primăriei din Praga de a redenumi Piața unde e amplasată Ambasada Rusiei, în Piaţa Boris Nemţov – opozantul rus ucis acum 5 ani în apropierea Kremlinului, apoi de a redenumi o alee  din cartierul Bubeneč în Anna Politkovskaia – jurnalista rusă ucisă în 2006, și culminând, în aprilie, cu demontarea statuia mareșalului sovietic Ivan Konev. „Prin aceste acţiuni cinice, autorităţile municipale din Praga au încălcat în mod grav obligaţiile contractate de Republica Cehă”, a comunicat la acea dată Comitetul de anchetă rus însărcinat cu dosarul, invocând tratatul ruso-ceh din 1993 ce obligă Republica Cehă să aibă grijă de monumentele militare ruse de pe teritoriul său.

Un raport din 8 mai semnat de Gudrun Persson de la Agenția Suedeză de Cercetare pentru Apărare (Totalförsvarets forskningsinstitut), informa că „revizionismul istoric practicat de leadership-ul politic rusesc pentru a-și alimenta ambițiile politice și legitimitatea”, dublat de includerea istoriei în documentele strategice ale Federației Ruse, „cel mai probabil, vor cauza tensiuni pe plan extern”. Militarizarea istoriei este argumentată prin referire la Strategia de Securitate Națională (Strategiia natsionalnoi bezopasnosti Rossiiskoi Federatsii, 2015) ce nominalizează ca fiind o amenințare la adresa securității naționale orice tentativă de falsificare a istoriei ruse de către anumite state cu scopul atingerii de obiective geopolitice prin folosirea tehnologiilor informaționale și comunicaționale de manipulare a opiniei publice. Doctrina Militară (Voennaia doktrina Rossiiskoi Federatsii, 2014) specifică și ea că unul dintre pericolele militare fundamentale îl reprezintă „operațiile informaționale de influență vizându-i în special pe tineri cu scopul de a submina specificul istoric, spiritual și patriotic al Rusiei”. Pe dimensiunea politico-diplomatică, Strategia rusă de Politică Externă din 2013 stabilește ca obiectiv „contracararea puternică a oricărei tentative de rescriere a istoriei cu scopul de a genera confruntare, revanșism în politica globală și de a revizui rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial”. În fine, raportul cercetătoarei suedeze mai oferă argumentul programului guvernamental de educație patriotică (2016-2020) ce își propune „întărirea contribuției cetățenești la istoria și cultura Rusiei” inclusiv prin „activarea practicilor experte pentru prevenirea eforturilor de falsificare a istoriei”, organizarea olimpiadei de istorie militară, constituirea a peste 5000 de organizații militar-patriotice tip Armata Tineretului (Yunarmiya).

Kremlinul va vedea întotdeauna în măsurile precum cea cu statuia din Praga o provocare la adresa sa, orchestrată de SUA și pusă în operă de partenerii din UE, cu scopul de a transforma Rusia „într-o paiață”. O interpretare plastică a demersurilor occidentale împotriva Rusiei a oferit-o președintele V.Putin la o conferință de presă din decembrie 2014 când a declarat că Occidentul vrea să pună ursul rus în lanţ pentru a-i smulge colţii şi ghearele: „Poate ar fi mai bine ca «ursul» să stea liniştit, să mănânce fructe de pădure şi miere: poate aşa l-ar lăsa în pace. Dar nu, nu-l vor lăsa. Vor încerca să-l pună în lanţ, să-i smulgă colţii şi ghearele. Trebuie să-i ia totul Rusiei, să-i smulgă ghearele şi colţii, iar atunci nimeni nu va mai avea nevoie de urs. Vor face din el o paiaţă”.

După 75 de ani: bătălia narațiunilor

Experții europeni în comunicare strategică spun că, la aniversarea a 75 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, istoria conflagrației mondiale continuă să fie revizuită de istoricii Kremlinului care consideră 9 mai 1945-Ziua Victoriei drept eveniment determinant în formarea identității naționale care este esența narațiunii interne și externe rusești. În Mai 2020, istoria conflagrației mondiale reprezintă una din „armele” războiului informațional ce contrapune Federația Rusă Uniunii Europene. În acest caz specific, declanșatorul „armei” pare să fi fost „Rezoluția Parlamentului European din septembrie 2019 referitoare la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei”, pe când muniția „armei” a fost furnizată de istoricii, sociologii și politologii participanți la dezbaterea organizată, în decembrie 2019, de Fedor Lukyanov, redactor-șef al revistei Russia in Global Affairs, pe tema exploatării potențialului memoriei istorice în politica externă a Federației Ruse.

Declanșatorul: Documentul european care i-a stârnit pe ruși

În septembrie 2019 era adoptată cu majoritate de voturi Rezoluția Parlamentului European (PE) referitoare la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei. Textul, asupra căruia au căzut de acord 535 de eurodeputați, cere Comisiei UE „să contracareze în mod decisiv eforturile actualei conduceri a Rusiei de a distorsiona faptele istorice pentru a masca crimele comise de regimul totalitar sovietic”, întrucât asemenea eforturi „ reprezintă o componentă periculoasă a războiului informațional purtat împotriva Europei democratice, care își propune să dezbine Europa”. Membrii Legislativului european mai susțin că „Rusia nu se va putea transforma într-un stat democratic cât timp guvernul, elita politică și propaganda politică continuă să acopere crimele comuniste și să glorifice regimul sovietic totalitar”. De asemenea, PE cere statelor membre ale UE să inițieze anchete juridice ale „crimelor și actelor de agresiune” comise de regimurile de extremă stângă. Punctul culminant al Rezoluției redactate la inițiativa Poloniei îl reprezintă condamnarea Pactului nazisto-sovietic Ribbentrop-Molotov, și a protocoalelor sale secrete, semnat la 23 August 1939 ca fiind factorul declanșator al celui de-Al Doilea Război Mondial. Practic, prin Rezoluția din septembrie 2019, UE pune semnul egalității între Rusia și Germania nazistă, atentând la chiar mitul fondator al regimului Putin: în cadrul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, „Armata Roșie eliberatoare” și „popoarele Uniunii Sovietice au fost cele care au rupt spinarea celui de-Al Treilea Reich”, după cum declara Serghei Lavrov, ministrul rus de externe.

Muniția: Lecția de comunicare strategică a.k.a. propagandă

Mare parte din comunicarea strategică de influență a Federației Ruse din ultimii ani poate fi mai lesne înțeleasă dacă parcurgem textul dezbaterii organizate în decembrie 2019 ca reacție la conținutul Rezoluției PE din septembrie 2019.

Transcriptul dezbaterii moderate de redactorul-șef al Russia in Global Affairs, Fedor LUKYANOV, a fost publicat în nr.1/ianuarie-februarie 2020 al revistei și relevă strategii și tactici propuse de academicii ruși în materia revizuirii istoriei Europei în sensul contestării versiunii occidentale asupra celui de-Al Doilea Război Mondial. Sintetizate, opiniile și sugestiile participanților la discuție (este vorba despre Yuri VASILIEV, Fedor GAIDA, Dmitry EFREMENKO, Alexander LOMANOV, Alexey MILLER, Andrey TESLYA, Alexander FILIPPOV) oferă următoarea interpretare:

(1)Rezoluția PE denotă o radicalizare a poziționării UE față de Rusia, fiind o tentativă periculoasă de a interpreta evenimentele istorice într-o manieră convenabilă elitelor politice din Polonia, statele baltice și dintr-o serie de alte state europene ce vor să atenueze complicitatea la crimele nazismului punând semnul egalității între nazism și comunism, diabolizând comunismul. Textul documentului european este o surpriză neplăcută întrucât bagatelizează lupta anti-nazistă a rușilor și antisemitismul prin mutarea accentului pe tema „celor două totalitarisme” și a culpei rusești pentru izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Abordarea europeană dominantă s-a modificat odată cu integrarea în UE a statelor est-europene și a determinat o reformatare a memoriei istorice: paradigma căinței, a asumării vinei și a lui  „niciodată din nou” (Never again/Nie wieder) s-a reformatat în tema evreilor ca susținători ai regimului sovietic sau în interpretarea colaboraționismului nazist drept antistalinism.

(2)Deconstrucția analitică a narațiunii (lb.engl.narrative) cuprinse în Rezoluția PE se recomandă începută cu identificarea aliaților – potențiali și cerți – și a inamicilor.

(3)La capitolul adversari, prinicipalul țap ispășitor trebuie să fie Polonia: acest stat este principalul candidat la categoria inamici în rândul eurocraților și împotriva lui trebuie să se intensifice eforturile.

(4)Cât despre aliații naturali pe care se poate conta, unul cert este Israelul care nu va putea niciodată accepta noile politici și versiuni ale memoriei produse în Polonia sau țările baltice. De pildă, se poate exploata la maxim subiectul componenței evreiești a Armatei Roșii, pe lângă tema consacrată a eliberării lagărului Auschwitz de soldații sovietici salvatori. De importanță fundamentală este comunicarea repetată – întru sedimentarea în imaginarul colectiv – a diferenței fundamentale dintre ideologia nazistă și comunism, cu accent pe unicitatea Shoah-ului în sensul practicii de exterminare pe scară industrială a evreilor specifică nazismului german.

(5)Un alt partener pe care se poate conta este reprezentat de organizațiile mondiale evreiești, în speță lobby-ul israelian din SUA. În cazul Americii, se pot exploata liniile de falie existente în complexa societate americană, apelând în mod special la mediul universitar american, extrem de influent. Tot pe linie academică, nu trebuie neglijată nici comunitatea de cercetători în studiile memoriei istorice ce include și mulți specialiști din fostele state socialiste și care pot deveni utili Rusiei fie prin accesul („intrarea”) pe care o au la elitele politice din țările lor, fie prin angajarea lor în instituții naționale create cu misiunea de a elabora politici ale memoriei în respectivele state.

(6)De asemenea, se pot exploata diviziunile interne din UE: au existat 535 semnatari ai Rezoluției, dar și 66 voturi „împotrivă” și 52 abțineri. Linii de falie sunt manifeste în multe țări europene: de pildă, se poate acționa în Germania, în Italia, în Franța, unde antisemitismul (inevitabil legat de evenimentele din Al Doilea Război Mondial) este tot mai accentuat, tema este tot mai acută în spațiul public și pe agenda politică. Apoi, chiar și în Parlamentul European, există eurodeputați de stânga ce au criticat Rezoluția și au avut susținere din partea a 150 de intelectuali europeni. Potențiali aliați se pot găsi mai ales în sudul Europei (Spania, Grecia, Italia), unde partidele și organizațiile stângiste rămân influente.

(7)Opinia publică europeană poate fi convinsă și oameni politici occidentali pot fi recrutați în interesul Rusiei apelând la tema non-suprapunerii stângii cu bolșevismul sau stalinismul și vorbind pozitiv despre social democrație. Celor ezitanți (mai ales din fostele state satelit ale URSS) trebuie să li se explice în mod convingător și simplificat de ce să prefere interpretarea rusească asupra trecutului și ce au de câștigat?

(8)La o analiză obiectivă, se constată lesne adâncirea alienării dintre Rusia și Europa, pe de altă parte, însă, începe o nouă eră a relațiilor sino-ruse bazate pe un nivel de încredere fără precedent și facilitate de deteriorarea raporturilor Chinei cu SUA. Grație puternicului aparat de propagandă de care dispune, aliatul chinez va fi folosit pentru a confirma versiunea rusească asupra istoriei militare prin cooptarea în acest demers a cercetătorilor chinezi, dar și mongoli sau coreeni. În 2021, va trebui profitat de celebrarea centenarului fondării Partidului Comunist Chinez pentru a se accentua rolul acestuia în înfrângerea Japoniei.

(9)În proiectarea unei narațiuni asupra istoriei, e important de înțeles că memoria istorică funcționează ca o sinteză a trecutului și merită a fi invocat trecutul istoric din perspectiva rolului pe care îl poate avea în structurarea viitorului. De exemplu, în trecut, Uniunea Sovietică a putut convinge populații și recruta lideri politici în slujba sa grație unei anume concepții asupra istoriei mondiale potrivit căreia comunismul reprezintă viitorul inevitabil al Planetei; cei care se opuneau acestui mod de a interpreta istoria erau etichetați retrograzi, subjugați unor interese personale egoiste, inamici nu doar ai URSS, ci ai umanității. În prezent, cu un tip similar de schemă explicativă pot fi atrași cei ezitanți.

(10)Indiferent ce narațiune va construi Rusia, de evitat distorsionarea flagrantă a evenimentelor istorice deoarece o asemenea tactică se va întoarce împotriva sa. –Formula succesului este căutarea de aliați în tabăra adversă și demontarea permanentă (chiar prin reducerea la absurd) a narațiunilor adverse. Relațiile Rusiei cu Vestul și cu unele dintre statele ex-socialiste corespund logicii jocului de sumă nulă: clasica dilemă de securitate din Războiul Rece este reprodusă în actualitate, dar cu referire la chestiunile identitare și de memorie istorică, putând-o numi „dilema securității mnemonice”. Pe scurt, esența acestui nou tip de dilemă poate fi explicată în felul următor: să spunem că există o narațiune istorică ce servește drept mit unui anumit stat X cu puternic potențial coagulant la nivelul populației; în mod sistematic, acest mit este contracarat de forțe influente ce acționează în numele unei comunități sau unui grup din statul Y; dacă instituții ale statului Y susțin consistent asemenea eforturi de atacare a statului X, atunci elitelor politice ale statului X nu îi rămân decât două opțiuni: fie să ignore acțiunile ostile, fie să dezvolte un set de măsuri de contracarare, subminare, discreditare a versiunii statului Y.

(11)În cazul concret al textului Rezoluției PE din septembrie 2019, versiunea rusească alternativă trebuie să insiste asupra ideii că războiul nu a debutat în septembrie 1939, ci în 1937, în Orientul Îndepărtat (n.r.Al II-lea Război sino-japonez), iar Pactul de neagresiune nazisto-sovietic din 23 august 1939 era o consecință a războiului URSS împotriva Japoniei (n.r. Războiul nedeclarat sovieto-japonez de frontieră, care, în 1939, a implicat URSS, Mongolia și Imperiul Japonez, cu bătălia decisivă de la Halhin Gol soldată cu victoria trupelor sovietice aflate sub comanda generalului Gheorghi Jukov, viitor mareșal), o Japonie aliată a naziștilor care s-a simțit trădată de Hitler pe fondul semnării Pactului din 23 august. Un alt aspect asupra căruia să se insiste este cel al distrugerii Europei Tratatului de la Versailles ca și cauză a declanșării celui de-Al Doilea Război Mondial de o Germanie ce dorea răzbunarea condițiilor umilitoare impuse prin Tratatul din 1919.

(12)Atacurile la Stalin și stalinism din narațiunea UE pot fi dezamorsate reamintind europenilor că, în 1945, URSS a făcut parte din clubul de elită al statelor ce au semnat Carta Națiunilor Unite, adică tratatul fondator al ONU. Concomitent cu nominalizarea liderilor europeni ce îl complimentau pe Hitler și a colaboraționiștilor, trebuie în permanență asociat Stalin cu ONU și cu „Big Four” cum au fost denumite cele patru mari puteri aliate victorioase în Al Doilea Război Mondial; sunt puterile semnatare ale Declarației Națiunilor Unite din ianuarie 1942, formalizată ulterior în Carta Națiunilor Unite (n.r.În decembrie 1943, în cadrul întâlnirii din capitala Iranului, Teheran, liderii Stalin, Churchill și Roosevelt afirmă necesitatea constituirii unei organizații de garantare a păcii și securității, principiu menționat, dealtfel, și în textul Declarației de la Moscova din octombrie 1943 semnate de reprezentanul URSS, Vyaches Molotov, ministrul de externe britanic Anthony Eden, secretarul de stat american Cordell Hull și Foo Ping Shen, ambasadorul chinez în URSS).

sursa: UN Photo un.org

 

Samuraiul și GONGul rusesc

Opțiunile de comunicare strategică discutate de academicii ruși în „Russia in Global Affairs” se încheie cu o întâmplare menită a reaminti că, la 75 de ani după conflagrația mondială, superioritatea militară și în domeniul spionajului a Rusiei continuă să domine percepția internațională: acum doi ani, participanții la o conferință din Coreea, la petrecerea de închidere ar fi  interpretat „cu entuziasm și pasiune” melodia patriotică sovietică „Cei trei tanchiști” lansată la finalul anilor ‘30 în contextul războiului ruso-japonez încheiat cu victoria de la Khalkhin-Gol (cunoscută, la japonezi, ca „incidentul Nomonhan”) a trupelor sovietice aflate sub comanda generalului Gheorghi Jukov: „Tancurile mărșăluiau în bătaia vântului / Samuraiul era azvârlit la pâmânt / Sub presiunea oțelului și focului”. Succesul militar de la  Khalkhin-Gol a avut și o consistentă componentă de intelligence prin contribuția la furnizarea de informații relevante conducerii militare sovietice de către legendarul maestru al spionajului rusesc, Richard Sorge. Cert este că, după înfrângerea de la Khalkhin-Gol, forțele japoneze nu au mai îndrăznit să atace Uniunea Sovietică.

Universitarii ruși văd puterea hard militară a sovieticilor integrat în narațiune pozitivă promovată de Rusia (eliberarea Auschwitz-ului, antisemitismul, cucerirea Berlinului, contribuția la fondarea ONU, scoaterea în evidență a caracterului colectiv al victoriei din ’45 etc.) care, însă, nu trebuie să excludă narațiunea ostilă la adresa adversarilor politici, care cade în sarcina puterii soft de influență dinspre „organizațiile neguvernamentale organizate de guvern” – așa numitele GONGOuri.

În studiul colectiv „PROPAGANDA KREMLIN-ULUI: REȚEAUA ONG-URILOR, FUNDAȚIILOR, THINK TANK-URILOR FINANȚATE DE FEDERATIA RUSĂ CA INSTRUMENT DE SOFT POWER” (2019), masteranzii programului Studii de Securitate Globală (SSG) din Universitatea de Vest Timișoara au documentat subiectul GONGurilor rusești, folosind ca surse rapoartele Agenției Suedeze de Cercetare pentru Apărare (Totalförsvarets forskningsinstitut) și Institutului Suedez de Relații Internaționale (Utrikespolitiska institutet), ale Comisiei senatoriale pentru Relaţii Externe din Congresul SUA,  Institutului Regal Britanic pentru Afaceri Internationale – Chatham House, precum și alte documente UE sau NATO. Masteranzii timișoreni au arătat că GONGO-urile (de la englezesculGovernment-organized non-governmental organization) sunt entități neguvernamentale create și controlate de stat ca răspuns strategic al Rusiei la proliferarea – în fostele state socialiste, începând din anii ‘90 – a ONGurilor finanțate de americani și europeni cărora Moscova le-a dat, prinitr-o lege din 2012, încadrarea juridică de „agenți străini” cu finanțare externă ce acționează ca vectori de influență politică ai Vestului în Rusia cu scopul de a o submina.

Concepute special pentru a imita organizațiile neguvernamentale clasice, GONG-urile Kremlinului formează un sistem complex de entități (ONG-uri, Think Tank-uri, fundații) coordonate, controlate si susținute financiar de statul rus. Cu toate acestea, studiul celor de la SSG menționează că utilizarea organizațiilor neguvernamentale pentru a promova interese de stat sau politice nu este nici nouă și nici apanajul exclusiv al Rusiei, și alte țări apelând la practica utilizării unor asemenea structuri ca vectori de promovare fie a unui „narrative”, fie a prestigiului pe plan extern. Despre politizarea organizațiilor neguvernamentale și a grupurilor de reflecție (in lb.engl. „think tanks”) occidentale a vorbit, încă din 2004, Andrew Rich, în lucrarea de referință „Think tanks, public policy, and the politics of expertise” publicată la prestigioasa editură Cambridge University Press. Rich constata că, în ultimii 20 de ani, s-a produs „o evidentă glisare ideologică a cercetărilor produse de think tank-urile occidentale”. Potrivit lui Rich, o parte din think tank-urile americane de secol 21 s-au decredibilizat întrucât au ajuns să urmărească agende ideologice în loc să producă analize minuțioase, obiective, cu impact asupra producerii politicilor publice.

Sigur că, cel puțin din 2013, lumea societății civile s-a schimbat în sensul în care ONGurile vestice „nu mai dețin monopolul exclusiv asupra influenței” (după cum se arată în articolul „Russian Influence Abroad” din 2014, al institutului regal britanic Chattam House) atâta vreme cât  Rusia își exploatează propria rețea de organizații pe care le finanțează „pentru a se adresa tinerilor, jurnaliștilor, elitelor politice și intelectuale, persuadându-i să se alăture Lumii Rusești”. De ce e relevant 2013? Pentru că este anul primei mențiuni (în textul Strategiei ruse de Politică Externă) a societății civile ca actor al politicii externe și instrument tip soft power de realizare a obiectivelor politicii externe precum răspândirea idealurilor, valorilor, limbii și culturii rusești. Odată cu trecerea anilor, rolul actorilor nestatali în politica oficială a Rusiei a devenit tot mai proeminent, ONG-urile fiind mandatate să susțină o imagine pozitivă a sistemului politic rusesc inclusiv prin campanii de discreditare a valorilor europene și narațiuni privind exploatarea economică a fostelor state sovietice de către UE, scopul fiind acela de a consolida elementele eurosceptice din țările parteneriatului estic (împiedicând astfel punerea în aplicare a acordurilor de asociere cu UE), de a afecta coeziunea socială a statelor prin consolidarea forțelor pro-ruse, prin promovarea valorilor anti-euroatlantice și pro-conservatoare ortodoxe și eurasianiste.

În documentarea lor, masteranzii timișorenii au reușit să identifice cel puțin trei categorii de organizații ce ar avea ca scop promovarea strategiei Rusiei în UE, concluzionând că anxietatea rusă privind pierderea influenței în zona ex-sovietică în favoarea UE și/sau SUA va face din instrumentalizarea GONGOurilor și în viitorul apropiat o tactică de influență a Rusiei, în special la nivelul țărilor din cadrul Parteneriatului Estic. Astfel, GONGOurile de Propagandă sunt, de regulă, organizații mici folosite pentru apărarea regimului de la Moscova de criticile externe sau pentru promovarea agendei politice a regimului; GONGOurile Militante – organizații de masă ce se mobilizează pe străzi pentru a contracara protestele antiguvernamentale, pentru a hărțui oponenții regimului, în timp ce GONGOurile de Dezvoltare vor fi și pe viitor o ingenioasă modalitate de a atrage ajutoarele și finanțarea occidentală și, în plus, de a oferi guvernului rus acces la evenimente și conferințe internaționale. Nu trebuiesc omise nici entitățile organizate la nivelul cultelor religioase, des întrebuințate ca și canale de promovare a politicilor anti-UE și pro-Rusia în regiunile majoritar ortodoxe. Biserica este un instrument al statului rus folosit pentru a extinde și legitima interesele Kremlinului, fapt demonstrat, de pildă, de eforturile preoților ortodocși din Muntenegru de a bloca demersurile de aderare la NATO.

Nimic nu e adevărat și totul e posibil

Maxima „Rusia nu este niciodată într-atât de puternică sau slabă pe cât pare” rămâne, astăzi, la fel de adevărată ca și în secolul 19 sau 20. Diferența s-a produs doar în modalitatea de ducere a războiului, prin creșterea rolului mijloacelor non-kinetice utilizate pentru atingerea obiectivelor politice și strategice, manipularea mediului informațional în scopul dezorientării ori descurajării oponenților. Noul tip de război așa-numit „hibrid”, chiar dacă poate apela la capabilități militare sofisticate,  exploatează în cea mai mare măsură internet-ul, social media, presa pentru a se angaja în bătălia narațiunilor și jocul influenței prin integrarea operațiilor informaționale în comunicarea publică strategică. O asemenea strategie non-kinetică aduce masele în punctul în care „concomitent, pot crede totul și nimic, pot accepta că totul e posibil și că nimic nu e adevărat”, după cum descria Hannah Arendt mecanismele propagandei.

„Avem grijă de viitor”

Paralel cu traiectoria dezinformării pro-Kremlin din Europa, orientată – după cum acuză oficialii UE – pe un război al narațiunilor istoric-revizioniste, strategia diplomației moscovite țintește corectarea deficitului iconic al țării prin proiectarea imaginii externe a unei Rusii hipertehnologizate, cum s-a întâmplat, de pildă, în februarie anul acesta, la Forumul Urban Global de la Abu Dhabi (vezi FOTO și VIDEO):

În confruntarea cu ceea ce oficialii ruși numesc ofensiva occidentală asupra rivalului răsăritean, stereotipurilor negative Moscova le contrapune imaginea unei Rusii contemporane „smart”, digitalizată, care investește în Inteligența Artificială și inovații tehnologice, în modernizarea infrastructurii, dezvoltarea urbană sustenabilă și care – în general – „are grijă de viitor”.

 

Sloganul „Rusia: avem grijă de viitor” lasă, desigur, loc de interpretări, la fel ca mesajul audio din 1 aprilie 2017 postat mai în glumă, mai în serios, ironic sau nu, pe pagina oficială de Facebook a Ministerului rus de Externe:

Daca doriti sa aranjati un apel de la un diplomat rus catre opozantul dvs. politic, apasati tasta 1. Daca vreti sa folositi serviciile unui hacker rus, apasati tasta 2, iar daca solicitati influențarea alegerilor, tastati 3”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *