353 Vizualizări
Traditia culinară reprezintă o caracteristică profundă a identitații unui popor. Suntem, în mare parte, suma cauzalitaților generate de propria istorie. Iar bucătăria și obiceiurile gastronomice au creat mereu reflexe sociale care ne domina viața și astăzi.
Mămăliga având ca ingredient principal făina de porumb a ajuns târziu in meniul valahilor din Principatele Române, însă curand avea să facă istorie. Abia pe la sfarsitul veacului al XVII-a porumbul, adus de Columb din America, ajunge să fie cultivat in Principate, aproape în cladestinitate. Planta intra rapid în preferintele țăranilor valahi, în condițiile în care porumbul e exclus de la plata dărilor către turci sau către boieri. E motivul principal pentru care va avea o evoluție fuminantă în decizia de cultivare a sa de către categoriile sarace din Principate. Devine in curand un aliment care e preponderent produs pe micile proprietati țăranești, mămăliga sau mălaiul devenind bucate de baza în meniul iobagilor și al țăranilor săraci. Plantat relativ ușor, pe suprafețe mici, fără o îngrijire specială, cu producții mai mari decât la grâu, porumbul are o capacitate calorică și nutritivă pe unitatea de suprafață cultivată de doua sau chiar trei ori mai mare decât a grâului.
Pentru urmatorii aproape 300 de ani devine alimentul care avea să salveze de la foame nenumărați români, fiind însă și motivul ascuns al unor revolte precum cea din 1888 sau 1907. Hulită și chiar ironizată de nobilii austrieci sau chiar de turci, ca fiind un aliment inferior, sub pretențiile unui om civilizat, mămăliga devine in secolul XIX și inceputul secolului XX aproape un simbol al românului obisnuit.
Astăzi e în meniul tuturor restaurantelor tradiționale românești, fiind un specific culinar tipic bucătariei noastre. Istoria ne spune ca nu e intamplătoare aceasta situație, fiind un reflex recesiv al unui comportament aproape uitat.
E aproape incredibil cum reușește un străin să redea o tușa profundă unui specific istoric românesc care n-ar trebui deloc să ne facă să ne simțim rușinați.
Cartea merita citită, fiind un bun mijloc de-a ne regasi și de-a ne cunoaște prin intermediul istoriei gastronomice.
E aproape incredibil cum reușește un străin să redea o tușa profundă unui specific istoric românesc care n-ar trebui deloc să ne facă să ne simțim rușinați.
Cartea merita citită, fiind un bun mijloc de-a ne regasi și de-a ne cunoaște prin intermediul istoriei gastronomice.