Vlad CIURESCU 
Cenaclul a intrat în vacanță. Paveldaniștii s-au răsfirat prin țară, afară e caniculă, orașul se zbate haotic printre locurile umbrite și climatizate. Aerul cald asfixiant, cimentul fierbinte și confuzia au cuprins întregul oraș. Nimeni nu știe ce să mai facă pentru un moment răcoros, înghețat și plin de apă rece. Cenacliștii au decis că sâmbătă, 13 iulie, e zi de navigat. Ideea de căldură mortală era neutralizată de gândul vaporilor și a valurilor ce vor lovi barca din toate părțile.
Am parcurs trei kilometri prin confuzia zăpușeli, totul clocotea, inclusiv bălțile și seva din frunze. Stratul de transpirație aproape că putea să înlocuiască pielea la cât de gros era. În sfârșit am ajuns la mica stație de peste mal de Catedrală. Marius Dimcea stătea la umbră, topit printre scaune și fără apă. Anastasia s-a strecurat printre cărările parcului cu ditamai boxa, Isabela a sosit și eu am plecat după apă. Faptul că urma să plecăm o oră pe apă fără apă era îngrijorător. Timpul era fragil, nici măcar 10 minute nu aveam la dispoziție. Pe drum l-am întâlnit pe poetul Eugen Bunaru împreună cu Marian Oprea, am discutat despre misiunea mea și am decis să cumpăr de la un bar din zonă, nu de la magazin. Prețul a fost oribil pentru o apă la jumătate de litru, până la tot ce conta era hidratarea și apa bocnă
Scaunele de sub acoperișul stației începeau să te înțepe, vaporașul nu mai venea, nu știam cu care mergem. Nimeni nu a mai apărut, doar vaporașul în cele din urmă. Barca nu era cum ne-am așteptat, adevărul e că nu am văzut alte vaporașe pe Bega înafara autobuzului ăsta plutitor în care urma să intrăm.
Căpitanul și mateloții săi ne-au spus că nu se poate citi, nu e climă și nu se poate face nimic. Un val puternic de disconfort se strecura prin tărtăcuțele noastre umede și prăjite. Erau tot felul de oameni printre noi, nu ne simțeam ca la un recital poetic, dar trebuia să facem atmosferă. Boxa a fost aprinsă, Anastasia și Eugen Bunaru au făcut introducerea, atenția a fost captată. Noi ne schimbam locurile în funcție de priveliște și curent. Fiecare a citit o poezie, una nautică. Recitalul a decurs repejor, dar am reușit să ne simțim bine. Nu am putut să ne lungim și să creăm o atmosferă mai impenetrabilă, publicul râdea, nu se știa dacă de noi sau de situație, nu conta, canicula le-a atacat și lor contactul cu realitatea.
După ce am citit, am stat în zgomotul turbinelor și a radioului, navigând cu autobuzul pe sub poduri și conducte, până în natură și înapoi în ceața de căldură și beton. Era cald, toți erau îngrămădiți lângă ușa de pe punte, nici măcar nu puteai să ieși afară să te bucuri de râu și vânt. În timp ce ne plângeam de acest mijloc de transport pe apă a apărut un vaporaș, cu punte dezacoperită, arătos, încărcat de distracție și muzică, am zâmbit apatici și ne-am văzut de călătorie.
Despre autor
